Intamplarea a facut ca joi noaptea, adica fix inaintea meciului Romania-Bosnia, sa fiu cazat in acelasi hotel cu adversarii nostri, asa ca m-am gandit sa le dau si eu o mana de ajutor lui Mutu, Razvan Lucescu, Nasului Sandu, etc, si de ce nu, sa fac un bine natiunii.

Si pentru ca unii dintre fotbalistii bosniaci erau la acelasi etaj cu mine,  mi-am zis ca nu le-ar strica un pic tv-ul dat tare pana dimineata, nu de alta, da’ sa ii prinda zorii zilei macar asa un pic obositi. Pe sietemul: sacrific eu o noapte si nu dorm, da’ sigur sigur macar 2-3 “vecinii” de camera de-ai mei nu dorm nici ei.

In concluzie, daca diseara observati pe teren macar vreo 2-3 jocatori bosniaci obositi, daca Romania va castiga si intram din nou in calculele calificarii, sa stiti ca si eu am pus umarul la calificarea asta, cu pretul unei nopti albe.

Iar pe Mircea Sandu si Razvan ii astept sa ma invite la o bere

Bafta Romania.

P.S. Ce ii spune Nasu’ lui Razvan in poza asta: “Hai mai Razvanele, de dormit nu au dormit ca nu i-a lasat Laurentiu, obositi sunt, castigam si noi in seara asta ? “

Balada oamenilor din carton…

De-o vreme’ncoace tot ce ne înconjoară e numai carton,

La teatru, la PECO, la muncă, sau când dau un telefon,

Nici personalul din benzinărie nu mi se pare a mai fi adevărat,

Parcă cineva, cu o putere magică, în cartoane i-ar fi transformat…

După ce soarele apune, luna, din carton mi se pare facută şi ea,

Când ninge, mici bucăţele de carton mi se par chiar şi fulgii de nea,

Când bate vântul, mă tem să nu zboare vre-un carton şi să-mi vină în freză,

Din cauza asta nici cu maşina nu mai pot merge cum mergeam odată, cu viteză…

Cafeaua de dimineaţă tot a carton mi se pare că are gust şi miros,

Pe stradă, blocuri şi clădiri mi se par din carton, de sus până jos,

Nici în colega de apartament nu mai am încredere că ar fi  100 %  om,

De unde să ştiu că cineva n-a transformat-o şi pe ea în carton…

(copyright: MiezSoft, 2007) 

Gheaţa de pe patinoar nu pare foarte fericită de primăvara timpurie. Zice că aşteaptă cu căldură în imimă vremuri mai geroase.

Poze din Israel, primite de la Mirela, doar -> aici

Am ajuns sa trăiesc şi chestia asta: să mă gândesc că a trecut un deceniu de la terminarea liceului şi nu peste mult timp îmi voi revedea colegii de la Făgăraş, pe unii dintre ei pentru prima data de la absolvire.

Imi doresc atât de mult să nu fie o întâlnire în care oamenii să îsi etaleze maşinile, mobilele, fumurile din cap, sau alte chestii “de mare valoare, fără număr” dobândite in aceşti ani.

Imi doresc să ne vedem după 10 ani şi să ne comportăm exact aşa cum eram inainte să plecăm la drum in 1999: colegi de clasă.

Doamna dirigintă, pregătiţi catalogul ! Venim !

D-soarele de la stiri ne explica foarte amanuntit ce sa facem in caz ca balotam prea mult, bem ca proştii, iar sarmalele si alcoolul ne blocheaza stomacul, ficatul, plamanii, creerii si in general ce mai aveam inainte de sarbatori in stare de functionare.

Ni se spune unde sa sunam, ce salvare sa chemam, cati oameni au chemat deja salvarea sau cati oameni n-au mai ajuns sa o cheme.

Nimeni nu spune la TV un lucru elementar: tre’ să bagi doar cît poţi duce, atît la maţ cît şi la cap. Altfel ambele crapă.

Vă doresc Sărbători Fericite şi cumpătate !

Ca asa e la orice penetrare. Tre’ s-o mai si scoti !

Nu-i minunat ?