Archive for the 'Uncategorized' Category

Balada oamenilor din carton…

După experienţa din iarna lui 2007 când pe drumul din Bucuresti la Paltiniş a chemat într-o benzinărie doi oameni din carton să ne deschidă uşa, şi după ce, la ieşirea de la Teatru Naţional, Adinei i s-a parut că luna de pe cer e prea plină ca să fie adevărată, o nouă baladă a Adinei a luat naştere:

 

 

Balada oamenilor din carton…

 

De-o vreme’ncoace tot ce ne înconjoară e numai carton,

La teatru, la PECO, la muncă, sau când dau un telefon,

Nici personalul din benzinărie nu mi se pare a mai fi adevărat,

Parcă cineva, cu o putere magică, în cartoane i-ar fi transformat…

 

După ce soarele apune, luna, din carton mi se pare facută şi ea,

Când ninge, mici bucăţele de carton mi se par chiar şi fulgii de nea,

Când bate vântul, mă tem să nu zboare vre-un carton şi să-mi vină în freză,

Din cauza asta nici cu maşina nu mai pot merge cum mergeam odată, cu viteză…

 

Cafeaua de dimineaţă tot a carton mi se pare că are gust şi miros,

Pe stradă, blocuri şi clădiri mi se par din carton, de sus până jos,

Nici în colega de apartament nu mai am încredere că ar fi  100 %  om,

De unde să ştiu că cineva n-a transformat-o şi pe ea în carton…

 

(copyright: MiezSoft, 2007) 

Anunțuri

Sibiu, Piaţa Mare

Gheaţa de pe patinoar nu pare foarte fericită de primăvara timpurie. Zice că aşteaptă cu căldură în imimă vremuri mai geroase.

Din Orientul Mijlociu, transmite soră-mea…

Poze din Israel, primite de la Mirela, doar -> aici

Intâlnire de 10 ani !

Am ajuns sa trăiesc şi chestia asta: să mă gândesc că a trecut un deceniu de la terminarea liceului şi nu peste mult timp îmi voi revedea colegii de la Făgăraş, pe unii dintre ei pentru prima data de la absolvire.

Imi doresc atât de mult să nu fie o întâlnire în care oamenii să îsi etaleze maşinile, mobilele, fumurile din cap, sau alte chestii „de mare valoare, fără număr” dobândite in aceşti ani.

Imi doresc să ne vedem după 10 ani şi să ne comportăm exact aşa cum eram inainte să plecăm la drum in 1999: colegi de clasă.

Doamna dirigintă, pregătiţi catalogul ! Venim !

Infulecatul de sarbatori

In perioada asta, jumatate din stirile de la TV sunt despre indigestii, come alcoolice, triferment, moare de varza impotriva mahmurelii, 112.

D-soarele de la stiri ne explica foarte amanuntit ce sa facem in caz ca balotam prea mult, bem ca proştii, iar sarmalele si alcoolul ne blocheaza stomacul, ficatul, plamanii, creerii si in general ce mai aveam inainte de sarbatori in stare de functionare.

Ni se spune unde sa sunam, ce salvare sa chemam, cati oameni au chemat deja salvarea sau cati oameni n-au mai ajuns sa o cheme.

Nimeni nu spune la TV un lucru elementar: tre’ să bagi doar cît poţi duce, atît la maţ cît şi la cap. Altfel ambele crapă.

Vă doresc Sărbători Fericite şi cumpătate !

Botez Made in Romania.

Poze de la botezul micutei Daria, imbracata si ea in costum popular, pe www.sambata-de-jos.ro

Piticul meu atomic

Cum m-am trezit intr-o altfel de Sambata, si ce pitic mi-a aparut in cale, pe langa piticii din cap, pe www.sambata-de-jos.ro


Arhive

Calendar

Octombrie 2017
L M M M V S D
« Apr    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031